USMF „Nicolae Testemițanu” – reprezentată la Săptămâna Mondială a Francofoniei
- vizualizări: 176
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a fost reprezentată de către Daniel Cristea, student în anul III la Facultatea de Medicină nr. 1, la cel de-al III-lea Congres Internațional al Tinerilor Studenți Francofoni (CJEF). Evenimentul a fost organizat de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) în contextul Săptămânii Mondiale a Francofoniei.
Activitatea s-a desfășurat între 14 și 15 octombrie și a adunat studenți din 50 de țări pentru a celebra diversitatea culturală și valorile francofoniei. Astfel, reprezentanți de vază ai comunității francofone, inclusiv oficiali ai AUF și lideri din diverse domenii, au subliniat importanța unității și colaborării între tinerii francofoni în contextul provocărilor globale, promovând dialogul intercultural și sprijinul reciproc.
În cadrul forumului, tinerii au avut posibilitatea să participe la ateliere, conferințe și sesiuni interactive, unde au abordat teme relevante precum: cultura francofonă, dezvoltarea durabilă, inovația tehnologică, educația, egalitatea de gen și provocările globale contemporane. Astfel, tinerii au putut să-și exprime opiniile și să colaboreze la elaborarea de soluții inovatoare pentru problemele curente.
Un aspect esențial discutat la eveniment a fost Programul Internațional de Mobilitate Francofonă (PIMF), ce va facilita schimbul de experiență între studenți din diferite țări. Programul are drept scop consolidarea relațiilor între instituții de învățământ superior francofon și promovarea diversității culturale. Participanții au avut ocazia să colaboreze în proiecte comune, să participe la workshopuri și să dezvolte competențe interculturale esențiale pentru carierele lor viitoare.
Unul dintre cele mai inspirate ateliere a fost „Declarația de la Toulouse: Pledoaria pentru școala de mâine”, la care participanții au discutat despre viziunea privind viitoarea educație francofonă, au identificat provocări și oportunități pentru școlile de mâine, punând accent pe inovație și adaptabilitate în învățământ. Ca rezultat, va fi elaborat un raport cu recomandări privind schimbările dorite în zona francofonă. Această declarație va fi transmisă principalilor actori politici din învățământul superior responsabili pentru dezvoltarea și promovarea francofoniei.
De asemenea, au avut loc și sesiuni științifice și prezentări, în vederea promovării colaborării între instituțiile de învățământ superior și cercetare, precum și sesiuni de networking, jocuri interactive și prezentări artistice, contribuind la schimb de cunoștințe și experiențe memorabile.
Potrivit lui Daniel Cristea, evenimentul dat a constituit o oportunitate extraordinară de a învăța și de a colabora cu colegi din alte țări: „Această experiență mi-a întărit angajamentul de a promova valorile francofoniei și de a contribui la o comunitate globală mai unită. Am fost impresionat de diversitatea ideilor și de angajamentul participanților de a lucra împreună pentru un viitor mai bun”.
Congresul a avut o conotație simbolică, marcând un eveniment de anvergură în rețeua CLEF: lansarea oficială a Asociației Internaționale a Cluburilor Liderilor Studenți Francofoni. Cei 60 de reprezentanți naționali ai rețelei CLEF, desemnați de colegii lor în spiritul pluralismului, deschiderii și colaborării, vor fi invitați la acest moment de reflecție și exercițiu de guvernare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii